Adaptabilitate la temperatură: Tipul de fibră selectat trebuie să se bazeze pe temperatura de funcționare. De exemplu, fibra de sticlă standard este potrivită pentru temperaturi de până la 260 de grade, fibra de sticlă de-silice înalt poate rezista la 600 de grade, iar fibra ceramică poate ajunge până la 1200 de grade.
Compatibilitate chimică: dacă mediul conține gaze acide sau alcaline, trebuie selectate fibre rezistente la coroziune-(cum ar fi PTFE sau PPS); dacă mediul conține ceață de ulei, sunt necesare țesături din fibre tratate cu un finisaj-repelant.
Rezistență mecanică: pentru mediile cu-vibrații mari, trebuie selectate fibrele care prezintă o rezistență excelentă la oboseală (cum ar fi fibra de carbon sau aramida). În plus, deviația de torsiune trebuie limitată la Mai puțin sau egală cu 1,5 grade și compensarea unghiulară la Mai puțin sau egală cu 10 grade pentru a preveni ruperea țesăturii.
Instalare și întreținere: Îmbinările de dilatare din țesătură din fibre trebuie să fie asigurate prin flanșe sau racorduri de țevi sudate, cu abaterea coaxialității menținută la ±3 mm. Integritatea stratului de termoizolație (de exemplu, lână din fibre ceramice) trebuie inspectată periodic; un interval de întreținere recomandat de o dată la doi ani ajută la prelungirea duratei de viață (de obicei, mai mare sau egală cu 10.000 de ore).
